Noi reguli europene pentru tehnologiile de siguranță din autovehicule

Noi reguli europene pentru tehnologiile de siguranță din autovehicule

Elemente de siguranță, precum asistența inteligentă pentru controlul vitezei și sistemul avansat de frânare de urgență, vor trebui instalate în vehicule noi începând din mai 2022, potrivit noilor reguli adoptate de europarlamentari.

„Aceste reglementări deschid calea pentru salvarea a mii de vieți în următorii ani. Ne-am concentrat întotdeauna asupra siguranței participanților la trafic, în special a celor vulnerabili. Echipamentele suplimentare obligatorii pentru autoturisme, camioane și autobuze vor contribui la salvarea de vieți omenești”, a spus eurodeputatul polonez Róża Thun (PPE), raportor asupra acestui act normativ.

Anul trecut, 25.100 de persoane au decedat pe drumurile europene, alte 135.000 fiind grav rănite, potrivit datelor Comisiei Europene. România înregistrează cea mai mare rată a deceselor din accidente rutiere din întreaga Uniune, cu 96 de morți raportați la un milion de locuitori, o rată aproape dublă față de media UE.

Dar chiar dacă numărul deceselor pe șoselele UE a scăzut cu 21% față de 2010, Europa e încă departe de obiectivul de înjumătățire a deceselor rezultate în urma unor accidente rutiere până în 2020, iar autoritățile europene au anunțat măsuri pentru creșterea siguranței pe drumuri.

Astfel, UE urmărește să îmbunătățească și infrastructura rutieră, dar și autovehiculele vor fi obligatoriu echipate cu noi sisteme avansate: sistemul inteligent de asistență pentru controlul vitezei; sistemul antidemaraj cu etilotest; sistemul avansat de avertizare cu privire la starea de distragere a atenției conducătorului auto; sistemul avansat de frânare de urgență; sistemul de avertizare la deplasarea in marșarier și dispozitivul de înregistrare a datelor privind accidentele („cutie neagră”).

Potrivit eurodeputaților, doar sistemul inteligent de asistență pentru controlul vitezei (ISA) ar putea reduce cu 20% accidentele pe drumurile europene. „ISA va oferi unui conducător auto informații, bazate pe hărți și identificarea semnelor rutiere, atunci când depășesc limita de viteză. Nu introducem un dispozitiv de limitare a vitezei, ci un sistem inteligent care va atrage atenția conducătorilor auto atunci când conduc cu viteză excesivă. Acest lucru nu va fi doar un element de siguranță pentru toți, ci va ajuta șoferii să evite amenzile de viteză”, a spus Thun.

Autoturismele și vehiculele utilitare ușoare vor fi de asemenea obligate să aibă un sistem avansat de frânare de urgență (deja obligatoriu pentru camioane și autobuze), precum și un sistem de urgență de menținere a benzii de circulație.

Majoritatea acestor tehnologii și sisteme vor deveni obligatorii din luna mai 2022 pentru modele noi și începând cu mai 2024 pentru modelele existente.

Pe de altă parte, vehiculele de mari dimensiuni – camioane și autobuze – vor trebui proiectate și construite astfel încât participanții la trafic vulnerabili, cum ar fi cicliștii și pietonii, să fie mai vizibili conducătorului auto și vor fi echipate cu sisteme avansate pentru a reduce „în cea mai mare măsură posibilă unghiurile moarte din jurul vehiculului”, se arată în noua propunere de directivă.

Noile norme îmbunătățesc și cerințele privind siguranța pasivă, inclusiv testele de impact (frontal și lateral), precum și parbrizele, pentru a atenua gravitatea rănilor pentru pietoni și cicliști. Omologarea de tip a pneurilor va fi de asemenea îmbunătățită pentru a testa anvelopele uzate.

Regulamentul a fost aprobat de Parlamentul European cu 578 voturi pentru, 30 împotrivă și 25 abțineri, și va fi acum supus aprobării Consiliului UE. Consiliul și Parlamentul au ajuns luna trecută la un acord provizoriu asupra noilor reglementări.

sursa: https://www.euractiv.ro/economic/noi-reguli-europene-pentru-tehnologiile-de-siguranta-din-autovehicule-14232

mărci AutoServ Marc

AUTOSERV MARC © Copyright iulie 2019. Toate drepturile rezervate.


Termeni şi condiţii   |   Declarația GDPR (prelucrarea datelor cu caracter personal)   |   Politica de utilizare a Cookie-urilor   |   ANPC
Această pagină web este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațională.
Utilizăm cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim o experiență optimă de navigare pe site-ul nostru. Pentru informații suplimentare, consultați pagina cum utilizăm cookie-urile și cum puteți schimba setările.
Google difuzează cookie-uri pentru a analiza traficul spre acest site. Acesta este scopul pentru care sunt trimise la Google informații despre modul în care folosiți site-ul nostru. Consultaţi detaliile.
xpub.ro
un produs CRD - xpub.ro   |   rețea cloud privată dodo şi prietenii