10 pași pentru a avea mașina pregătită de iarnă
  • 3202

10 pași pentru a avea mașina pregătită de iarnă

Pregătirea mașinii înainte de sezonul rece este o necesitate pentru a evita costurile și alergătura de ultim moment la service, o defectare în perioada de iarnă este ultimul lucru pe care îl doriți. Mai jos vă recomandăm 10 pași pentru a avea mașina pregătită de iarnă.

1. Verificați / schimbaţi anvelopele uzate! Chiar dacă asta înseamnă un efort financiar, preferaţi să cheltuiţi cu această schimbare, ținând cont că de asta depinde siguranța şi chiar viața dumneavoastră. Verificați banda de rulare a anvelopelor și presiunea în anvelope. Dacă în zona în care locuiți se formează polei și ninge, investiți într-un set de anvelope care să aibă tracțiune sporită pe drumuri alunecoase. Nu folosiți anvelope reșapate, iarna, solicitările cresc, odată cu riscurile…

2. Aveți nevoie de reglaje, faceți-le înainte de sezonul rece, vremea rece amplifică problemele existente precum pornirea dificilă la prima cheie, performanța scăzută a mașinii Tale sau probleme atunci când motorul rulează la relanti.

3. Verificați bateria și sistemul de încărcare pentru a avea performanțe maxime, vremea rece afectează acumulatorii. Bateria este mult mai solicitată iarnă, pornirea motorului necesitând un curent de 2-3 ori mai mare decât vara.

4. Înlocuirea antigelul din sistemul de răcire, de regulă, aceasta operație trebuie realizată la fiecare 2 ani. Nu turnaţi niciodată antigel sau apa rece în circuitul de răcire al motorului fierbinte! Acest lucru poate distruge motorul instantaneu.

5. Asigurați-vă că sistemul de încălzire habitaclu, sistemul de dezaburire al parbrizului și ștergătoarele funcționează corespunzător. Folosiți ștergătoare de iarnă și folosiți lichid pentru parbriz adaptat vremii reci, de regulă, ștergătoarele se înlocuiesc la fiecare 6/12 luni. Nu lăsaţi instalaţia de ventilare sau climatizare să funcţioneze cu motorul oprit.

6. Verificați sistemul de frânare – este cel mai importat sistem de siguranță al autovehiculului. Este bine să nu folosiţi frâna de mână când sunt temperaturi scăzute! Puteţi avea surpriza neplăcută a îngheţării cablului şi a imposibilităţii eliberării frânei de mână, a doua zi, dimineaţa, când vreţi să plecaţi de pe loc.

7. Verificați sistemul de evacuare – acesta nu trebuie să aibă scăpări de monoxid de carbon, care pot fi mult mai periculoase iarna atunci când geamurile sunt închise.

8. Verificați funcționarea luminilor din habitaclu, a celor exterioare și reglați farurile corespunzător.

9. Verificați filtrele de ulei, aer, combustibil și polen în cadrul aceleiași vizite la service, respectați termenele de înlocuire a filtrelor și a uleiului.

10. Recomandăm menținerea rezervorului cel puțin pe jumătate pentru a scădea șansele de condens în conducte și posibilitatea de îngheț. Verificați presiunea roții de rezervă și păstrați un kit de urgență în portbagaj, acesta trebuie sa conțină: racletă de gheață, perie pentru zăpadă, cabluri de pornire, lanternă, rachete de semnalizare, pătură, haine călduroase, lumânări sau chibrituri, apă îmbuteliată, gustări neperisabile, vestă reflectorizantă și medicamente de urgență.


Chiar și cu o mașina pregătită 100% din punct de vedere pentru iarnă, mai există și alte lucruri de luat în calcul, precum:
» conduceți cu atenție și cu o viteză limitată pe drumurile cu probleme;
» consultați prognoza meteo înainte de a pleca la un drum lung;
» dacă nu ați mai condus pe timp de iarnă, puțin exercițiu nu ar strica, mergeți intr-o parcare a unui supermarket (sau alt loc de acest tip) și exersați puțin pentru a va obișnui cu condusul pe zăpadă;
» asigurați-vă că aveți un mijloc de comunicare (telefon încărcat) pentru a putea chema în ajutor pe cineva în caz de urgență;
» luați-vă mai mult timp dimineața pentru a curăța parbrizul și farurile, astfel, veți beneficia de o vizibilitate mai bună pe parcursul călătoriei;
» purtați ochelari de soare pentru a vă proteja de lumina puternică reflectată de zăpadă care va poate deranja la volan.

Există anumite aspecte pe care le puteți verifica la mașină și pe cont propriu, recomandat ar fi să efectuați aceste verificări la AUTOSERV MARC – Doctorul mașinii Tale!. Astfel vă veți asigura că beneficiați de cea mai bună calitate și nu vă expuneți riscurilor ce pot apărea în aceasta perioadă a anului.

» INFO-LINE: 0744 836 798
(Lu-Vi: 08:00-17:00 • Sâ: 08:00-13:00)

mărci AutoServ Marc

AUTOSERV MARC © Copyright februarie 2025. Toate drepturile rezervate.


Termeni şi condiţii   |   Declarația GDPR (prelucrarea datelor cu caracter personal)   |   Politica de utilizare a Cookie-urilor   |   ANPC
Această pagină web este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațională.
Utilizăm cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim o experiență optimă de navigare pe site-ul nostru. Pentru informații suplimentare, consultați pagina cum utilizăm cookie-urile și cum puteți schimba setările.
Google difuzează cookie-uri pentru a analiza traficul spre acest site. Acesta este scopul pentru care sunt trimise la Google informații despre modul în care folosiți site-ul nostru. Consultaţi detaliile.
xpub.ro
un produs CRD - xpub.ro   |   rețea cloud privată dodo şi prietenii